RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI EFREM SIRUL
În această perioadă a Sfântului şi Marelui Post, se rosteşte o frumoasă rugăciune ce poartă numele de: Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Rânduiala acestei rugăciuni se face in toate zilele Postului celui Mare, afară de sâmbete şi duminici, la toate slujbele bisericeşti de peste zi. Ea mai poate fi adăugată de fiecare creştin la pravila lui de rugăciune, dimineaţa şi seara. Însă se poate rosti cu mintea şi în alte momente ale zilei, câştigând astfel mult folos duhovnicesc.
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. (o metanie mare)
Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale. (o metanie mare)
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. (o metanie mare)
Apoi se rostesc aceste stihuri astfel:
Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului. ( o închinăciune )
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul. ( o închinăciune )
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule miluieşte-mă. ( o închinăciune)
Fără de număr am greşit, Doamne iartă-mă. ( o închinăciune )
Stihurile se repetă de trei ori, cu 12 închinăciuni, iar apoi se rosteşte din nou rugăciunea, cu închinăciuni la primele două strofe, iar la ultima cu metanie mare.
