Biserica Ortodoxa Romana Arhiepiscopia Bucurestilor

Biserica Sfântul Silvestru

București

Biserica Sfântul Silvestru - istoric

15-Mai-2018

img

ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE

Așezată nu departe de intersecția Străzii Mihai Eminescu cu Bulevardul Dacia și Calea Moșilor, pe strada cu același nume, la numărul 36, Biserica Silvestru este un loc de referință pentru istoria și înfățișarea orașului București. Cel mai probabil, numele îi vine de la mahalaua Silvestru, locul unde a fost ridicată prima biserică de către jupân Pârvan și soția lui, Stanca, în anul 1743. Părintele Chiriac Bidoianu (1853-1929) consemnează în monografia consacrată Bisericii Sfântul Silvestru că: „mahalaua Silvestrului se zice că și-a luat numele de la numele unui mare proprietar care locuia în această localitate pe acele timpuri, așa că la zidirea Bisericii de marele bogătaș Jupân Pârvan, această mahala purta deja numele de Silvestru, astfel că și biserica a trebuit, volens-nolens, să ia numele mahalalei”.


ISTORICUL BISERICII PAROHIALE

Cei care au ridicat prima biserică în acest loc pe cheltuiala lor au fost jupân Pârvan și jupâneasa Stanca. Negustori bogați, cu prăvălie lângă Curtea Domnească, ei au fost încercați de o mare durere, ciuma secerându-le cei șapte copii. Pentru pomenirea lor și a copiilor, au zidit o biserică în anul 1743. Mărturie stă pisania de la acea vreme: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu îndemnarea Duhului Sfânt, ziditu-s-a această sfântă și dumnezeiască Biserică și s-a înfrumusețat cu toate după cum se vede în ziua Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, și s-au zidit în zilele Prea Luminatului Domnitor Constantin V.V. cu toată cheltuiala robului lui Dumnezeu jupân Pârvan și de jupâneasa dumnealui Stanca. Să fie veșnică pomenirea dumnealor și părinților lor în veac, în anul 1743 Iulie 15”.

În anul 1836 s-a început în acest loc construirea unei noi biserici, pentru că cea veche, pe de o parte, fusese afectată de cutremurele din 1802 și 1829, iar pe de altă parte, devenise neîncăpătoare. Se pare că un alt cutremur, cel din 1838 a zădărnicit eforturile demarate cu doi ani mai devreme, punând cu totul la pământ vechea biserică. Însă inițiativa a fost rapid reluată de frații Ilie și Dimitrie Stamatiu, dimpreună cu alți binefăcători, ridicându-se o biserică obișnuită, de  formă dreptunghiulară, cu o cupolă pe mijloc și o turlă pentru clopot deasupra ușii de la intrare. Potrivit pisaniei așezate deasupra intrării, zidirea s-ar fi terminat la 15 martie 1839, în zilele domnului Alexandru Ghica: „Sfânta și dumnezeiasca Biserică aceasta, care să prăznuiește hramul Adormirea Maicii Domnului, fost-au de mai înainte vreme făcută mică și acum în urmă cu ajutorul lui Dumnezeu și cu silința domnilor epitropi și ctitori Ilie, Dimitrie frații și Ioan, Stoian, Gheorghe, Radu, Ioan și din mila multor creștini s-a făcut de iznoavă după cum se vede, ca să fie acelor care au miluit spre sufleteasca mântuire și veșnica pomenire, în zilele Măriei sale Domn Alexandru Ghika V.V. și ocârmuitorii Sfintei Mitropolii episcopii: Neofit, Kesarie și Ilarion – Leatul 1839, martie 15”.

Amprenta timpului s-a pus pe clădirea bisericii, așa încât spre sfârșitul veacului, un protoiereu al „Plasei de sus” trecând pe la biserică în inspecție nota: „biserica este foarte curată înlăuntru dar afară este foarte deteriorată, încât ar trebui preînnoită”. De altfel, preoții de atunci consemnează într-un raport către Ministerul Cultelor că „bolta de la mijloc este crăpată de la cutremur și s-ar putea să se rupă”. Ca urmare, Biserica Silvestru a fost supusă unui amplu proces de reînnoire, având avizul Ministerului Cultelor cu nr. 16073/3 iulie 1903. O parte a fost demolată, lăsate fiind doar structurile ce s-au dovedit a fi încă rezistente. Totul s-a desfășurat prin grija epitropilor Ion Procopie Dumitrescu și Ioniţă Filipescu, paroh fiind părintele Chiriac Bidoianu, în zilele mitropolitului primat Iosif Gheorghian. Planurile au aparținut arh. Dimitrie Maimarolu (1859-1926), iar cel care a supravegheat execuția lucrărilor a fost arh. Paul Petricu. Pisania dă mărturie: „Această Sfântă Biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului s-a clădit din temelie la anul 1743 iulie 15, de către jupân Pârvan boiangiul și soția sa Stanca jupâneasa, spre veșnica lor pomenire. De la anul 1836 până la 1839 martie 15, s-a reconstruit mărindu-se prin osârdia epitropilor Stoian, Gheorghe, Radu și Ioan, cu ajutorul enoriașilor și a altor binefăcători creștini. De la anul 1904-1907 s-a reconstruit și mărit din nou prin osârdia epitropilor I. Procopie Dumitrescu, J. Filipescu și părintele Chiriac G. Bidoianu, în zilele primului nostru Rege Carol I și a I.P. Sfinției Sale Mitropolitului Primat D.D. Iosif Gheorghian, arhitect fiind  P. Petricu‟. Și la interior biserica a căpătat o nouă și frumoasă înfățișare. S-a păstrat catapeteasma de la 1839 a meșterului Chircol (sau Chircu, cum apare în unele documente financiar contabile), poleită însă și pictată de Costin Petrescu. S-au adăugat: mobilierul, datat 1906, sculptat în lemn de stejar de vestitul meșter C. M. Babic, și mozaicul policrom ce acoperă întreaga suprafață a bisericii, mai puțin Sfântul Altar, realizat de Tomassini.

Pictura a fost realizată în ulei, în stil neo-bizantin, de cel mai mare pictor al vremii, Costin Petrescu. Ulterior, turla Pantocratorului, afectată de cutremurele din 1977 și 1986, a fost înlocuită prin grija Pr. paroh Constantin Galeriu, în 1997-1998, și pictată de maestrul Ion Grigorescu. La finalul lucrărilor, în 1907, Pr. Chiriac Bidoianu mărturisea: „ziua și noaptea am vegheat pentru reușita acestui măreț locaș dumnezeiesc, care cu drept cuvânt se poate numi monument național”. Biserica a fost sfințită la data de 30 septembrie 1907 de episcopul Calist lalomițeanul, vicarul Sfintei Mitropolii.


ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢII

În forma ei actuală, biserica este o construcție impunătoare de dimensiuni relativ mari (30x13,5m) care se remarcă prin cele două turnuri de peste pronaos, cu tambur răsucit spre interior, după modelul turlelor Mănăstirii Curtea de Argeş. O turlă mare se înalță peste naos. Acoperișurile turlei și ale turnurilor, în formă de calote semisferice cu nervuri, au o cornișă ce urmărește arcele din jurul ferestrelor înguste de pe cele opt fațete. La intrarea principală este prevăzut un pridvor baldachin larg deschis, cu o arcadă pe coloane cu capiteluri corintice. Pronaosul este flancat de scările ce duc în cafasul bisericii, continuându-se spre pod. Nava naosului are lateral abside semicirculare, care sunt sugerate la exterior printr-un mic decroş. Biserica este ridicată pe un soclu înalt din piatră, fiind încoronată de o cornișă fin ornamentată. În dreptul intrării, peste pridvor, este prevăzut un șir de cinci ferestre alăturate, așezate în spatele unor mici arce trilobate sprijinite pe colonete. La interior, biserica are două șiruri de coloane pictate, decorate floral, cu capiteluri aurite, ce susțin bolta cilindrică longitudinală. Există două sobe cu valoare estetică, din cahle smălțuite, decorate cu reprezentări ale unor praznice și ale unor sfinți. Biserica este străjuită de clădirea clopotniței a cărei primă construcție datează din 1860. Reconstruită în anul 1879, în stil neoclasic, a fost dotată cu un ceas cu patru cadrane. A primit denumirea de Turnul cu ceas, fiind singurul astfel de edificiu din București, la acea dată. Grav deteriorat în urma cutremurului din 1977, a fost reconstruit între anii 1980–1983, în timpul păstoririi Pr. Constantin Galeriu, păstrându-se arhitectura inițială. Tot în acest context arhitectural, pe lângă cele două clădiri – biserica și clopotnița – notăm și cele două case parohiale, datate 1908 și 1928. În grădina de nord a bisericii se află mormintele preoților Gheorghe Georgescu-Silvestru și Constantin Galeriu, precum și o Cruce Centenară sculptată în piatră în anul 2007 pentru a marca 100 de ani de existență a bisericii în această măreață formă.


OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE SFINTE MOAȘTE ŞI CĂRŢI VECHI

Biserica posedă câteva obiecte liturgice de valoare deosebită, care se păstrează până astăzi în altarul și colecția muzeală a parohiei. De exemplu: icoane praznicare: Sfânta Treime – 1839, Sf. Trei Ierarhi – 1873, Adormirea Maicii Domnului – 1873, Înălțarea Domnului – 1873, Sf. M. Mc. Dimitrie – 1873, Nașterea Maicii Domnului – 1873, Botezul Domnului – 1873, Sf. Ap. Petru și Pavel – 1873, Tăierea Împrejur a Domnului – 1873, Sf. Împărați Constantin și Elena – 1875, Sf. M. Mc. Gheorghe – 1875, Schimbarea la Față a Domnului – 1875, Maica Domnului – 1833, 2 Cruci vechi – 1862 și 1900, 2 Sfinte Discuri – 1814 și 1868; Hristos Arhiereu, Maica Domnului cu pruncul - 1822, Adormirea Maicii Domnului, Maica Domnului Orantă toate datate din prima jumătate a sec. al XIX-lea, Potir: cupa – 1743; picior – 1828, Suport candelă – 1840, Irmologhion sau Catavasier muzical – 1823, Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie – 1837; o dveră donată de Legiunea Gardei Naționale, căreia îi servise ca drapel, purtând inscripția: “România – Onoarea, Patria, Libertatea – 11 februarie, Carol I, Legiunea V, Compania VIII din Garda Cetățenească – 1866 august 20”.

SFINTE MOAȘTE

Cel mai de preț odor al Bisericii îl reprezintă părticica din moaștele Sf. Ier. Silvestru, episcop al Romei între anii 314-335. Ferecată într-un medalion încrustat într-o cruce aurită, aceasta a fost dăruită vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, de către vicarul-general al Romei, cardinalul Camillo Ruini, pe 11 octombrie 2002, în bazilica San Giovanni in Laterano, în cadrul vizitei efectuate la Vatican și în Italia la invitația Papei Ioan Paul al II-lea. Însuși Patriarhul Teoctist a adus acest odor în Biserica Sfântul Silvestru la data de 3 noiembrie 2002.

ŞIRUL PREOŢILOR

În cei aproape 270 de ani de existență mulți preoți și mireni s-au remarcat prin contribuția lor: Popa Zaharia ot Mahalaua Silivestru (8 oct. 1732) – cel dintâi preot consemnat istoric, Pr. Teodor R. Arțăreanu – întemeietorul și primul director al Școlii Sfântul Silvestru (1867-1898), Pr. Chiriac Bidoianu (1853-1929) – ctitor la 1907,  Pr. Gheorghe Georgescu-Silvestru (1877-1952) – a înființat serviciul preoților militari, Pr. Prof. Constantin Galeriu (1918-2003), Pr. Prof. Ștefan Alexe (1928-2007).

CÂNTĂREȚI ȘI EPITROPI DE SEAMĂ

Ilie și Dimitrie Stamatiu și frații Ioan, Stoian, Gheorghe, Radu, Ioan (ctitori la 1839), Ion Procopie Dumitrescu – primarul Bucureștiului de la acea vreme – și Ioniță Filipescu (ctitori la 1907), acad. Virgiliu Gheorghe Cândea (1827-2007).


CIMITIRUL

În prezent, biserica nu deține cimitir; dar a existat un cimitir în jurul bisericii în care pe la jumătatea secolului al XIX-lea au încetat a se mai face înhumări. Mărturie stau vechile planuri cadastrale și schițele, precum și câteva pietre funerare descoperite cu ocazia excavării pentru construirea Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice, ridicat de parohie în perioada 2008-2010.


ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT [ȘCOALĂ CONFESIONALĂ]

Preoții Bisericii Sfântul Silvestru au ridicat în anul 1867 o școală ce a funcționat într-o clădire a parohiei (situată în aliniamentul clopotniței, orientată către Strada Silvestru – a se vedea schița din 1878), atunci când în întreg orașul mai erau doar cinci școli. Primul director al „şcoalei popilor” – cum era cunoscută atunci – a fost Pr. Theodor Arțăreanu, iar ceilalți doi preoți, Radu Radulian și Chiriac Bidoianu au fost învățători. Școala a rămas în grija parohiei până către 1880, când a devenit școală de stat. Chiar și după această modificare de statut, Pr. Theodor Arțăreanu a rămas director până în 1898 și alți preoți ai parohiei au continuat să predea la școală mult timp după această dată. În forma monumentală actuală, Școala gimnazială „Sfântul Silvestru” a fost ridicată, în 1885-1886.

CĂMIN CULTURAL

În anul 1919, Pr. Chiriac Bidoianu a înființat Căminul cultural și de ajutor „Sfântul Silvestru”, al cărui președinte a fost cât a trăit, și la activitățile căruia (serbări, șezători culturale, conferințe) participau enoriașii bisericii și cadrele didactice împreună cu elevii școlii. O realizare importantă a Căminului a fost Monumentul Eroilor din 1916-1918, opera sculptorului Vasile Ionescu-Varo, realizat în anul 1923 și inaugurat la 22 iunie 1924. Plasat inițial chiar în piațeta din fața bisericii, grupul statuar a fost mutat după război, aflându-se astăzi în fața Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice.

FOAIA PAROHIALĂ ȘI ALTE PUBLICAȚII

Prima slujbă religioasă transmisă la Radio în direct a fost Sfânta Liturghie de la Biserica ,,Sfântul Silvestru” din ziua de Duminică, 9 octombrie 1932. Paroh era atunci părintele Gheorghe Georgescu-Silvestru. Între anii 2002-2005 a existat o Foaie Parohială periodică, întitulată „Mărturii Silvestrene”.

TABERE CU TINERI

Parohia a pregătit grupuri de tineri pentru pelerinajele organizate de Mănăstirea Taizé din Franța, în perioada 1990-2005. În anul 2013, parohia împreună cu Asociația „Părintele Galeriu” și Mănăstirea Oașa a organizat tabăra de vară „Părintele Teofil Părăian” cu tematica: „Părintele Galeriu – Astăzi”, având ca rezultat volumul “Părintele Galeriu – Astăzi, Cuvântări şi comunicări rostite în cadrul Taberei naţionale „Pr. Teofil Părăian”, Mănăstirea Oaşa, 17–27 iulie 2013”, în curs de apariție la Editura Basilica a Patriarhiei Române.


PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI

Parohia are un număr de aproximativ 1550 familii, cu 3900 credincioși ortodocși, fiind împărțită în trei sectoare pastorale, potrivit numărului preoților slujitori activi. Parohia are o bibliotecă cu două săli de lectură și activități cu tinerii, precum și o colecție muzeală. Serviciile Cultural și de Tineret din cadrul Comitetului Parohial organizează periodic conferințe pe teme de spiritualitate, apologetică și educație creștină, anunțate pe site-ul Parohiei.

Începând cu anul 2001, la parohie funcționează o cantină socială, unde se oferă masă caldă în zilele de sâmbătă, duminică și la marile sărbători persoanelor nevoiașe. Între anii 2008-2014, a fost construit în vecinătatea bisericii Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru”, având capacitatea de 53 de locuri, în camere de două persoane sau de o singură persoană, dotate cu baie proprie. La fiecare dintre cele trei etaje există câte o sufragerie pentru servirea meselor, un cabinet medical și săli de activități recreative și recuperare medicală. Capela „Sfântul Ierarh Nicolae“ se află în partea estică a clădirii.

În data de 26 octombrie 2014, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, au binecuvântat și inaugurat așezământul și au sfințit Capela „Sfântul Ierarh Nicolae“. Centrul și-a  început activitatea de la 3 noiembrie 2014.

Din vremea parohiatului Părintelui Galeriu și până în prezent, în serile de luni și vineri este program de cateheză pentru adulți, după slujba Vecerniei și Acatistului. Programul Hristos împărtășit copiilor se desfășoară pentru cele două grupe de vârstă în zilele de sâmbătă.