Biserica Ortodoxa Romana Arhiepiscopia Bucurestilor

Biserica Sfântul Silvestru

București

Biserica Sfântul Silvestru - istoric

img

          Se împlinesc în acest an 2014, la 30 Septembrie, o sută șapte ani de când există Biserica Sfântul Silvestru în această formă distinsă și măreață, ca o mărturie a dragostei de Dumnezeu și de mântuire a enoriașilor din jurul ei. Admirată de toată lumea, ea întruchipează jertfelnicia creștinilor ortodocși de ieri și de azi și adună în jurul ei mereu, în zile obișnuite ca și în duminici și sărbători, pe toți cei ce caută un liman pentru suflet. Și în vreme de slujbă ca și atunci când nu este, Biserica Sfântul Silvestru oferă posibilitatea unei reculegeri și trăiri duhovnicești, oferă un loc de înălțare sufletească, oferă posibilitatea unei reînoiri spirituale. Așezată nu departe de intersecția străzilor Eminescu și bulevardul Dacia cu Calea Moșilor, pe strada cu același nume, biserica de astăzi este un loc de referință pentru istoria și înfățișarea orașului. Ea este monumentul ce dă mărturie despre contribuția excepțională a mii de credincioși de-a lungul celor 268 de ani de când s-a ridicat pe acest loc prima biserică. Cei care au ales acest loc și au zidit prima biserică au fost Pârvan și Stanca, negustori bogați ce aveau prăvălie lângă Curtea Domnească. Ei au fost încercați de mare durere, pentru că ciuma le-a secerat cei șapte copii. În memoria copiilor și pentru a fi pomeniți din neam în neam au zidit o biserică de lemn în anul 1743, având ca preot slujitor pe popa Ioan.

          Trecera anilor a făcut să se schimbe înfățișarea cartierului și s-a simțit necesitatea unei biserici de zid mai mare astfel, în 1836 s-a început construirea unei biserici de zid care s-a sfințit în 1839. Ctitorii de acum erau oamenii locului care, pentru ei și pentru familiile lor, au ridicat o biserică obișnuită, de formă dreptunghiulară, cu o cupolă pe mijloc și o turlă pentru clopot deasupra ușii de la intrare. Pentru a înscrie în crugul istoriei lucrarea lor, au pus să se sape în piatră inscripția pe care au așezat-o deasupra intrării în biserică, pisanie care astăzi se află încastrată în zidul bisericii actuale și care spune: „Sfânta și dumnezeiasca Biserică aceasta, care se prăzniurște hramul Adormirea Maicii Domnului, fost-au de mai înainte vreme făcută mică și acum în urmă cu ajutorul lui Dumnezeu și cu silința domnilor epitropi și ctitori Ilie, Dimitrie frații și Ioan, Stoian, Gheorghe, Radu, Ioan și din mila multor creștini s-au făcut de isnoavă  după cum se vede , ca să fie acela care a miluit spre sufletească mântuire și veșnică pomenire în zilele marii sale Domn Alexandru Ghika V.V. și ocârmuitorii Sfintei Mitropolii episcopii: Neofit, Kesarie și Ilarion  - Leatul 1839, martie 15.” Au trecut apoi ani cu incendii și cutremure care au deteriorat clădirea bisericii încât către sfârșitul veacului, un protoiereu al „Plasei de sus” trecut pe la biserică în inspecție nota: „biserica este foarte curată înlăuntru dar afară este foarte deteriorată, încât ar trebui preînnoită”. Această stare i-a făcut pe preoții de atunci să consemneze într-un raport către Ministerul Cultelor că „bolta de la mijloc este crăpată de la cutremur și s-ar putea să se rupă”. Pentru a se repara s-ar pune în vânzare imobilul din strada Lipscani 73, cumpărat de biserică în anul 1878. Dar nu a fost așa. Vrednicii preoți Arțăreanu, Radulian și Bidoianu și diacon G. Georgescu împreună cu membrii Consiliului Parohial, între care era vrednicul de pomenire Ion Procopie Dumitrescu, pe atunci primar al orașului, au hotărât să refacă biserica, fără a înstrăina nimic. S-a început lucrarea pentru renovarea bisericii cu aprobarea Ministerului Cultelor cu nr. 16073/3iulie 1903.

          Ultima slujbă s-a făcut la 27 iulie 1904 și lucrările au durat 3 ani, 2 luni și 3 zile. Odoarele și lucrurile din biserică, străni, icoane, potire, Sf. Evanghelie, etc. au fost adăpostite pe unde s-a putut. Lucrările odată începute au continuat cu entuziasm încât zidurile vechii biserici s-au înălțat cu 2 m., a câștigat în lungime 5m. prin adăugarea unei părți pentru cor și peste care s-au ridicat turlele torsionate după, modelul de la Curtea de Arges. În acest timp diaconul s-a mutat la Delea Nouă, părintele Theodor Arțăreanu, care era directorul școlii primare, a rămas numai cu școala; părintele Radulian s-a pensionat iar pe șantier a rămas doar părintele Bidoianu. Când s-a terminat lucrarea s-a făcut pregătirea de sfințire a unei biserici noi, monumentale, cum nu mai era alta în jur. Catapeteasma era tot cea veche dar modificată, mobilierul era nou sculptat de Babiuc, un meșter vestit, mozaicul era lucrat artistic de Tomassini iar pictura a fost realizată de cel mai mare pictor al vremii, Costin Petrescu, de al cărui nume se leagă și marea frescă a istoriei naționale de la Ateneul Roman, ca și pictura catedralei Reîntregirii Neamului de la Alba Iulia. Atât de emoționat consemnează părintele Bidoianu acest final: „ziua și noaptea am vegheat pentru reușita acestui măreț locaș dumnezeiesc, care cu drept cuvânt se poate numi monument național” (Raport nr. 6 din 26 febr. 1908 către Protoeria Plăsii de Sus). Odată terminată biserica și rânduite toate cele de trebuință, a fost sfințită pentru a fi redată cultului în ziua de duminecă 30 septembrie 1907 de către episcopul Calist lalomițeanu, vicarul Sf. Mitropolii, pe care 1-a delegat mitropolitul Iosif Gheorghian. În jurul episcopului s-a adunat un impresionant sobor de preoți și diaconi de la Mitropolie și s-a săvârșit slujba de sfințire după rânduiă, fiind consemnat faptul ca pânza de târnosire a fost dăruită de Ioniță Filipescu, unul dintre epitropii care, împreună cu părintele Bidoianu și cu Ion Procopie Dumitrescu, s-au ostenit cu râvnă pentru refacerea bisericii. Parohia avea și atunci ca și astăzi aceeași întindere dar nu erau blocurile de acum iar străzile din jur purtau nume ce aminteau de vechii locuitori ai cartierului ca Birjari, Salcâmi, Liei, Suvenir, Prepeliței, Profetului, dar și Verii, Toamnei, Iernii, sau Intrarea Monahului.

          Privind astăzi întregul ansamblu: biserica, clopotnița, „Turnul cu ceas”, casa parohială, Școala și grădinița, te minunezi ce realizări mari au înfăptuit preoții acestei biserici de-a lungul veacurilor. Au făcut să dăinuiască vreme de aproape trei secole biserica în trei rînduri reconstruită. Intrînd în biserică te intâmpină cu căldură pictura lui Costin Petrescu, icoanele maestrului Sorin Dumitrescu și ocrotirea boltei „Pantocrator" pictată de Ion Grigorescu, iar în zile de sărbătoare psalmodia stranei și armonia duioasă a corului. Pe teritotoriul bisericii au intemeiat o scoală, atunci cînd în întreg orașul mai erau cinci, scoală care a ajuns vestită sub numele de „Școala popilor" iar cînd s-a pus problema construirii unei școli monumentale pentru cartier, au cedat din teritoriul ei, pentru a se realiza o școală mare și frumoasă care și acum poartă numele de Sf. Silvestru, alături de numărul ei de ordine 23. La această școală preotul Theodor Arțăreanu a fost director 30 de ani iar ceilalți doi preoți au fost învățători. Părintele Chiriac Bidoianu de aici s-a pensionat ca învățător, când a împlinit vârsta legală. Mai apoi au construit clopotnița în 1879 care avea în turn un ceas mecanic de unde numele „turnul cu ceas”, pentru care biserica avea un mecanic angajat pentru întreținere, ceas care a rezistat până la cutremurul din 1977. Se mai păstrează din el câteva roți dințate. Clopotnița a fost reconstruită în forma originală în vremea părintelui Galeriu ca paroh care a ținut mult să se păstreze forma în care a fost inițial, dar fără ceasul mecanic ce s-a distrus. A fost însă înlocuit de un ceas electronic care arată timpul cu mare precizie. Pentru ca preoții să locuiască lângă biserică s-a construit, imediat după ce s-a sfințit biserica, o locuință mică care a fost terminată în 1908 iar peste două decenii s-a ridicat o casă parohială mare cu două etaje în care să aibă locuința toți slujitorii bisericii care au fost totdeauna trei preoți, un diacon și doi cântăreți. Tot pe terenul bisericii, unde altă dată a fost cimitirul în care au fost înmormântați enoriașii până la sfârșitul secolului 19, s-a construit cu sprijinul bisericii, de către un comitet din care facea parte părintele Eugen Bărbulescu, o grădiniță de copii. Condiția pusă de biserică și acceptată de autorități a fost ca după patruzeci de ani să revină totul înapoi bisericii.

          Dacă acestea formează un ansamblu armonios ce cuprinde : - biserică, localș de închinare pentru toți enoriașii tineri și bătrâni - grădiniță de copii - școala pentru formarea intelectuală a tineretului, înaintașii au preconizat, pentru a întregi acest complex și un cămin de bătrâni pentru care Sf. Arhiepiscopie și-a dat acordul prin 1937, dar nu s-a putut realiza. Poate că acum în 2011 va începe împlinirea și acestui gând dându-se în folosință acest cămin pentru care primarul sectorului are toată dragostea să-1 vadă, iar arhitectul Al. Tătaru, enoriaș al bisericii, a depus o muncă uriașă ca să alcătuiască dosarul necesar construirii acestui cămin. Dacă la începutul acestui veac de existență a bisericii Sf. Silvestru au existat doi oameni inimoși care au făurit aceste locuri minunate — este vorba despre preotul Chiriac Bidoianu și primarul de atunci al Capitalei Ion Procopie Dumitrescu — în această împlinire de veac de existență a bisericii au existat, după voia lui Dumnezeu, alți doi oameni inimoși și minunați prin care s-a restaurat biserica și toate cele din jurul ei, este vorba de părintele Constantin Galeriu și primarul de sector 2 al Capitalei, Neculai Onțanu. Părintele Galeriu, numele cu care îl știe toată lumea, a trecut la viața veșnică în 10 august 2003 și a fost îngropat lângă streașina bisericii pentru a o sprijini pe mai departe, pentru a fi mereu folositoare creștinilor și dătătoare de mângâiere și sprijin sufletesc. Dacă numele de Silvestru îl avea „mahalaua” aceasta încă de la zidirea primei biserici, în 1743, fără să se poată spune cu certitudine de unde îi vine numele, acum biserica are o particica din moatele Sf. Silvestru, papă al Romei în vremea Împăratului Constantin cel Mare, pe vremea când Biserica lui Hristos era „UNA". Aceste sfinte moaște au fost aduse de la Roma de Prea Fericitul întru pomenire Patriarhul Teoctist care le-a primit în dar pentru biserica noastră în cadrul unei slujbe din catedrala Sf. Ioan Lateran din Roma, la data de 11 octombrie 2002 și au fost depuse în biserica noastră în cadrul unei slujbe patriarhale la 3 noiembrie 2002. Acum suntem la peste un veac de existență a unei biserici monumentale prin care atâtea generații au trecut și și-au înălțat rugile către Bunul Dumnezeu. Pe firul vremii și al rugăciunii se întâlnesc toți cei care au fost, cu cei de astăzi, și cu cei ce vor veni, și în bucurie sufletească aduc mulțumire și laudă lui Dumnezeu. Amin     

*Istoricul pe scurt al Bisericii Sfântul Silvestru se găsește în broșura: Centenarul Bisericii Sfântul Silvestru 1907-2007, Editura ASA, București, 2007.