Se implinesc in acest an 2007, la 30 septembrie, o suta de ani de cand exista Biserica Sfantul Silvestru in aceasta forma distinsa si mareata, ca o marturie a dragostei de Dumnezeu si de mantuire a enoriasilor din jurul ei. Admirata de toata lumea, ea intruchipeaza jertfelnicia crestinilor ortodocsi de ieri si de azi si aduna in jurul ei mereu, in zile obisnuite ca si in Duminici si sarbatori, pe toti cei ce cauta un liman pentru suflet. Si in vreme de slujba ca si atunci cand nu este, Biserica Sfantul Silvestru ofera posibilitatea unei reculegeri si trairi duhovincesti, ofera un loc de inaltare sufleteasca, ofera posibilitatea unei reinnoiri spirituale.
Asezata nu departe de intersectia strazilor Eminescu si Bulevardul Dacia cu Calea Mosilor, pe strada cu acelasi nume, biserica de astazi este un loc de referinta pentru istoria si infatisarea orasului. Ea este monumentul ca da marturie despre contributia exceptionala a mii si mii de credinciosi de-a lungul celor 264 de ani de cand s-a ridicat pe acest loc prima biserica. Cei care au ales acest loc si au zidit prima biserica au fost Parvan si Stanca, negustori bogati ce aveau pravalie langa Curtea Domneasca. Ei au fost incercati de mare durere, pentru ca ciuma le-a secerat cei sapte copii. In memoria copiilor si pentru a fi pomeniti din neam in neam au zidit o biserica din lemn in 1743, avand ca preot slujitor pe popa Ioan.
Trecerea anilor a facut sa se schimbe infatisarea cartierului si s-a simtit necesitatea unei biserici de zid mai mare si astfel, in 1836 s-a inceput construirea unei biserici de zid care s-a sfintit in 1839. Ctitorii de acum erau oamenii locului care, pentru ei si pentru familiile lor, au ridicat o biserica obisnuita, de forma dreptunghiulara, cu o cupola pe mijloc si o turla pentru clopot deasupra usii de la intrare.
Pentru a inscrie in crugul istoriei lucrarea lor au pus sa se sape in piatra inscriptia pe care au asezat-o deasupra intrarii in biserica, pisanie careastazi se afla incastrata in zidul bisericii actuale si care spune : « Sfanta si dumnezeiasca biserica aceasta care se praznueste hramul Adormirea Maici Domnului fost-au de mai inainte vreme facuta mica si acum in urma cu ajutorul lui Dumnezeu si cu silinta domnilor epitropi si ctitori Ilie , Dimitrie frati, si Ioan, Stoican, Gheorghe Radu, Ioan si din mila multor crestini s-au facut de iznoava dupa cum se vede, ca sa fie acelor care au miluit spre sufleteasca mantuire si vesnica pomenire. In zilele Mariei Sale Domn Alexandru Ghika V.V. si ocarmuitori sfintei Mitropolii Episcopii : Neofit, Kesarie si Ilarion, leatul 1839 martie 15. »
Au trecut apoi ani cu incendii si cutremure care au deteriorat cladirea bisericii incat catre sfarsitul veacului un protoereu al « Plasei de Sus » trecut pe la biserica in inspectie nota : « biserica este foarte curata inlauntru dar afara este foarte deteriorata, incat ar trebui preinnoita » Aceasta stare i-a facut pe preotii de-atunci sa consemneze intr-un raport catre Ministerul Cultelor ca « bolta de la mijloc este crapata de la cutremur si s-ar putea sa se rupa ». Pentru a se repara s-ar pune in vanzare imobilul din Strada Lipscani 73, cumparat de biserica in anul 1878. Dar nu a fost asa. Vrednicii preoti Artareanu, Radulian si Bidoianu si diacon G. Georgescu impreuna cu membrii Consiliului Parohial, intre care era vrednicul de pomenire Ion Procopie Dumitrescu, pe atunci primar al orasului, au hotarat sa refaca biserica, fara a instraina nimic.
S-a inceput lucrarea pentru renovarea bisericii cu aprobarea Ministerului Cultelor cu nr. 16073 / 3 iulie 1903. Ultima slujba s-a facut la 27 iulie 1904 si lucrarile au durat 3 ani, 2 luni si 3 zile. Odoarele si lucrurile din biserica, strani, icoane, potire, Sf. Evanghelie, etc. au fost adapostite pe unde s-a putut. Lucrarile odata incepute au continuat cu entuziasm incat zidurile vechii biserici s-au inaltat cu 2 m, a castigat in lungime 5 m prin adaugarea unei parti pentru cor si peste care s-au ridicat turlele torsionate, dupa modelul de la Curtea de Arges. In acest timp diaconul s-a mutat la Delea Noua, parintele Theodor Artareanu, care era directorul scolii primare, a ramas numai cu scoala ; parintele Radulian s-a pensionat iar pe santier a ramas doar parintele Bidoianu. Cand s-a terminat lucrarea s-a facut pregatirea de sfintire a unei biserici noi, monumentale, cum nu mai era alta in jur. Catapeteasma era tot cea veche dar modificata, mobilierul era nou sculptat de Babiuc, unmester vestit, mozaicul era lucrat artistic de Tomassini iar pictura a fost realizata de cel mai mare pictor al vremii, Costin Petrescu, de al carui nume se leaga si marea fresca a istoriei nationale de la Ateneul Roman, ca si pictura Catedralei Reintregirii Neamului de la Alba Iulia.
Atat de emotionat consemneaza parintele Bidoianu acest final : « ziua si noaptea am vegheat pentru reusita acestui maret locas dumnezeesc, care cu drept cuvant se poate numi monument national » (Raport nr. 6 din 26 febr. 1908 catre Protoeria Plasii de Sus).
Odata terminata biserica si randuite toate cele de trebuinta, a fost sfintita pentru a fi redata cultului in ziua de dumineca 30 septembrie 1907 de catre episcopul Calist Ialomiteanu, vicarul Sf. Mitropolii, pe care l-a delegat mitropolitul Iosif Gheorghian. In jurul episcopului s-a adunat un impresionant sobor de preoti si diaconi de la mitropolie si s-a savarsit slujba de sfintire dupa randuiala, fiind consemnat faptul ca panza de tarnosire a fost daruita de Ionita Filipescu, unul dintre epitropii care, impreuna cu parintele Bidoianu si cu Ion Procopie Dumitrescu, s-au ostenit cu ravna pentru refacerea bisericii.
Parohia avea si atunci ca si astazi aceeasi intindere dar nu erau blocurile de acum iar strazile din jur purtau nume ce aminteau de vechii locuitori ai cartierului ca Birjari, Salcami, Liei, Suvenir, Prepelitei, Profetului dar si Verii, Toamnei, Iernii, sau Intrarea Monahului.
Privind astazi intregul ansamblu : biserica, clopotnita, “Turnul cu ceas”, casa parohiala, scoala si gradinita, te minunezi ce realizari mari au infaptuit preotii acestei biserici de-a lungul veacurilor. Au facut sa dainuiasca vreme de aproape trei secole biserica in trei randuri reconstruita.
Intrand in biserica te intampina cu caldura pictura lui Costin Petrescu, icoanele maestrului Sorin Dumitrescu si ocrotirea boltei « Pantocrator » pictata de Ion Grigorescu, iar in zilele de sarbatoare psalmodia stranei si armonia duioasa a corului.
Pe teritoriul bisericii au intemeiat o scoala atunci cand in intreg orasul mai erau cinci, scoala care a ajuns vestita sub numele de « scoala popilor » iar cand s-a pus problema construirii unei scoli monumentale pentru cartier, au cedat din teritoriul ei, pentru a se realiza o scoala mare si frumoasa care si acum poarta numele de Sf. Silvestru, alaturi de numarul ei de ordine 23. La aceasta scoala preotul Theodor Artareanu a fost director 30 de ani iar ceilalti doi preoti au fost invatatori. Parintele Chiriac Bidoianu de aici s-a pensionat ca invatator, cand a implinit varsta legala.
Mai apoi au construit clopotnita in 1879 care avea in turn un ceas mecanic, de unde numele « turnul cu ceas », pentru care biserica avea un mecanic angajat pentru intretinere, ceas care a rezistat pana la cutremurul din 1977. Se mai pastreaza din el cateva roti dintate.
Clopotnita a fost reconstruita in forma originala in vremea parintelui Galeriu ca paroh, care a tinut mult sa se pastreze forma in care a fost initial, dar fara ceasul mecanic ce s-a distrus. A fost insa inclocuit de un ceas electronic care arata timpul cu mare precizie.
Pentru ca preotii sa locuiasca langa biserica s-a construit, imediat dupa ce s-a sfintit biserica, o locuinta mica, ce a fost terminata in 1908 iar peste doua decenii s-a ridicat o casa parohiala mare cu doua etaje in care sa aiba locuinta toti slujitorii bisericii care au fost totdeauna trei preoti, un diacon si doi cantareti.
Tot pe terenul bisericii, unde alta data a fost cimitirul in care au fost inmormantati enoriasii pana la sfarsitul secolului 19, s-a construit cu sprijinul bisericii, de catre un comitet din care facea parte parintele Eugen Barbulescu, o gradinita de copii. Conditia pusa de biserica si acceptata de autoritati a fost ca dupa patruzeci de ani sa revina totul inapoi la biserica.
Daca acestea formeaza un ansamblu armonios ce cuprinde :
- biserica, locas de inchinare pentru toti enoriasii tineri si batrani
- gradinita de copii
- scoala pentru formarea intelectuala a tineretului
inaintasii au preconizat, pentru a intregi acest complex si un camin de batrani pentru care Sf. Arhiepiscopie si-a dat acordul prin 1937, dar nu s-a putut realiza. Poate ca acum in 2007 – 2008 se va implini si acest gand si se va ridica si acest camin pentru care primarul sectorului are toata dragostea sa-l vada, iar arhitectul Al. Tataru, enorias al bisericii, a depus o munca uriasa ca sa alcatuiasca dosarul necesar construirii acestui camin.
Daca la inceputul acestui veac de existenta a bisericii Sfantul Silvestru au existat doi oameni inimosi care au faurit aceste locuri minunate – este vorba despre preotul Chiriac Bidoianu si primarul de atunci al Capitalei Ion Procopie Dumitrescu – in aceasta implinire de veac de existenta a bisericii au existat, dupa voia lui Dumnezeu, alti doi oameni inimosi si minunati prin care s-a restaurat biserica si toate cele din jurul ei, este vorba despre parintele Constantin Galeriu si de primarul de sector 2 al Capitalei, Neculai Ontanu.
Parintele Galeriu, numele cu care il stie toata lumea, a trecut in vesnicie in 10 august 2003 si a fost ingropat langa streasina bisericii pentru a o sprijini pe mai departe pentru a fi mereu folositoare crestinilor si datatoare de mangaiere si sprijin sufletesc.
Daca numele de Sf. Silvestru il avea « mahalaua » aceasta inca la zidirea primei biserici in 1743 fara sa se poata spunecu certitudine de unde ii vine numele, acum biserica are o particica din moastele Sf. Silvestru papa al Romei in vremea imparatului Constantin cel Mare, pe vremea cand Biserica lui Hristos era « UNA ».
Aceste sfinte moaste au fost aduse de la Roma de Prea Fericitul intru pomenire Patriarhul Teoctist care le-a primit in dar pentru biserica noastra in cardul unei slujbe din catedrala Sf. Ioan Lateran din Roma, la data de 11 octombrie 2002 si au fost depuse in biserica noastra in cardul unei slujbe patriarhale la 3 noiembrie 2002.
Acum suntem la capatul unui veac de existenta a unei biserici monumentale prin care atatea generatii au trecut si si-au inaltat rugile catre Bunul Dumnezeu.
Pe firul vremii si al rugaciunii se intalnesc toti cei care au fost cu cei de astazi si cu cei ce vor veni si in bucurie sufleteasca aduc multumire si lauda lui Dumnezeu.
Amin.
Preot Paroh Nicolae Ioan Bordasiu
Asezata nu departe de intersectia strazilor Eminescu si Bulevardul Dacia cu Calea Mosilor, pe strada cu acelasi nume, biserica de astazi este un loc de referinta pentru istoria si infatisarea orasului. Ea este monumentul ca da marturie despre contributia exceptionala a mii si mii de credinciosi de-a lungul celor 264 de ani de cand s-a ridicat pe acest loc prima biserica. Cei care au ales acest loc si au zidit prima biserica au fost Parvan si Stanca, negustori bogati ce aveau pravalie langa Curtea Domneasca. Ei au fost incercati de mare durere, pentru ca ciuma le-a secerat cei sapte copii. In memoria copiilor si pentru a fi pomeniti din neam in neam au zidit o biserica din lemn in 1743, avand ca preot slujitor pe popa Ioan.
Trecerea anilor a facut sa se schimbe infatisarea cartierului si s-a simtit necesitatea unei biserici de zid mai mare si astfel, in 1836 s-a inceput construirea unei biserici de zid care s-a sfintit in 1839. Ctitorii de acum erau oamenii locului care, pentru ei si pentru familiile lor, au ridicat o biserica obisnuita, de forma dreptunghiulara, cu o cupola pe mijloc si o turla pentru clopot deasupra usii de la intrare.
Pentru a inscrie in crugul istoriei lucrarea lor au pus sa se sape in piatra inscriptia pe care au asezat-o deasupra intrarii in biserica, pisanie careastazi se afla incastrata in zidul bisericii actuale si care spune : « Sfanta si dumnezeiasca biserica aceasta care se praznueste hramul Adormirea Maici Domnului fost-au de mai inainte vreme facuta mica si acum in urma cu ajutorul lui Dumnezeu si cu silinta domnilor epitropi si ctitori Ilie , Dimitrie frati, si Ioan, Stoican, Gheorghe Radu, Ioan si din mila multor crestini s-au facut de iznoava dupa cum se vede, ca sa fie acelor care au miluit spre sufleteasca mantuire si vesnica pomenire. In zilele Mariei Sale Domn Alexandru Ghika V.V. si ocarmuitori sfintei Mitropolii Episcopii : Neofit, Kesarie si Ilarion, leatul 1839 martie 15. »
Au trecut apoi ani cu incendii si cutremure care au deteriorat cladirea bisericii incat catre sfarsitul veacului un protoereu al « Plasei de Sus » trecut pe la biserica in inspectie nota : « biserica este foarte curata inlauntru dar afara este foarte deteriorata, incat ar trebui preinnoita » Aceasta stare i-a facut pe preotii de-atunci sa consemneze intr-un raport catre Ministerul Cultelor ca « bolta de la mijloc este crapata de la cutremur si s-ar putea sa se rupa ». Pentru a se repara s-ar pune in vanzare imobilul din Strada Lipscani 73, cumparat de biserica in anul 1878. Dar nu a fost asa. Vrednicii preoti Artareanu, Radulian si Bidoianu si diacon G. Georgescu impreuna cu membrii Consiliului Parohial, intre care era vrednicul de pomenire Ion Procopie Dumitrescu, pe atunci primar al orasului, au hotarat sa refaca biserica, fara a instraina nimic.
S-a inceput lucrarea pentru renovarea bisericii cu aprobarea Ministerului Cultelor cu nr. 16073 / 3 iulie 1903. Ultima slujba s-a facut la 27 iulie 1904 si lucrarile au durat 3 ani, 2 luni si 3 zile. Odoarele si lucrurile din biserica, strani, icoane, potire, Sf. Evanghelie, etc. au fost adapostite pe unde s-a putut. Lucrarile odata incepute au continuat cu entuziasm incat zidurile vechii biserici s-au inaltat cu 2 m, a castigat in lungime 5 m prin adaugarea unei parti pentru cor si peste care s-au ridicat turlele torsionate, dupa modelul de la Curtea de Arges. In acest timp diaconul s-a mutat la Delea Noua, parintele Theodor Artareanu, care era directorul scolii primare, a ramas numai cu scoala ; parintele Radulian s-a pensionat iar pe santier a ramas doar parintele Bidoianu. Cand s-a terminat lucrarea s-a facut pregatirea de sfintire a unei biserici noi, monumentale, cum nu mai era alta in jur. Catapeteasma era tot cea veche dar modificata, mobilierul era nou sculptat de Babiuc, unmester vestit, mozaicul era lucrat artistic de Tomassini iar pictura a fost realizata de cel mai mare pictor al vremii, Costin Petrescu, de al carui nume se leaga si marea fresca a istoriei nationale de la Ateneul Roman, ca si pictura Catedralei Reintregirii Neamului de la Alba Iulia.
Atat de emotionat consemneaza parintele Bidoianu acest final : « ziua si noaptea am vegheat pentru reusita acestui maret locas dumnezeesc, care cu drept cuvant se poate numi monument national » (Raport nr. 6 din 26 febr. 1908 catre Protoeria Plasii de Sus).
Odata terminata biserica si randuite toate cele de trebuinta, a fost sfintita pentru a fi redata cultului in ziua de dumineca 30 septembrie 1907 de catre episcopul Calist Ialomiteanu, vicarul Sf. Mitropolii, pe care l-a delegat mitropolitul Iosif Gheorghian. In jurul episcopului s-a adunat un impresionant sobor de preoti si diaconi de la mitropolie si s-a savarsit slujba de sfintire dupa randuiala, fiind consemnat faptul ca panza de tarnosire a fost daruita de Ionita Filipescu, unul dintre epitropii care, impreuna cu parintele Bidoianu si cu Ion Procopie Dumitrescu, s-au ostenit cu ravna pentru refacerea bisericii.
Parohia avea si atunci ca si astazi aceeasi intindere dar nu erau blocurile de acum iar strazile din jur purtau nume ce aminteau de vechii locuitori ai cartierului ca Birjari, Salcami, Liei, Suvenir, Prepelitei, Profetului dar si Verii, Toamnei, Iernii, sau Intrarea Monahului.
Privind astazi intregul ansamblu : biserica, clopotnita, “Turnul cu ceas”, casa parohiala, scoala si gradinita, te minunezi ce realizari mari au infaptuit preotii acestei biserici de-a lungul veacurilor. Au facut sa dainuiasca vreme de aproape trei secole biserica in trei randuri reconstruita.
Intrand in biserica te intampina cu caldura pictura lui Costin Petrescu, icoanele maestrului Sorin Dumitrescu si ocrotirea boltei « Pantocrator » pictata de Ion Grigorescu, iar in zilele de sarbatoare psalmodia stranei si armonia duioasa a corului.
Pe teritoriul bisericii au intemeiat o scoala atunci cand in intreg orasul mai erau cinci, scoala care a ajuns vestita sub numele de « scoala popilor » iar cand s-a pus problema construirii unei scoli monumentale pentru cartier, au cedat din teritoriul ei, pentru a se realiza o scoala mare si frumoasa care si acum poarta numele de Sf. Silvestru, alaturi de numarul ei de ordine 23. La aceasta scoala preotul Theodor Artareanu a fost director 30 de ani iar ceilalti doi preoti au fost invatatori. Parintele Chiriac Bidoianu de aici s-a pensionat ca invatator, cand a implinit varsta legala.
Mai apoi au construit clopotnita in 1879 care avea in turn un ceas mecanic, de unde numele « turnul cu ceas », pentru care biserica avea un mecanic angajat pentru intretinere, ceas care a rezistat pana la cutremurul din 1977. Se mai pastreaza din el cateva roti dintate.
Clopotnita a fost reconstruita in forma originala in vremea parintelui Galeriu ca paroh, care a tinut mult sa se pastreze forma in care a fost initial, dar fara ceasul mecanic ce s-a distrus. A fost insa inclocuit de un ceas electronic care arata timpul cu mare precizie.
Pentru ca preotii sa locuiasca langa biserica s-a construit, imediat dupa ce s-a sfintit biserica, o locuinta mica, ce a fost terminata in 1908 iar peste doua decenii s-a ridicat o casa parohiala mare cu doua etaje in care sa aiba locuinta toti slujitorii bisericii care au fost totdeauna trei preoti, un diacon si doi cantareti.
Tot pe terenul bisericii, unde alta data a fost cimitirul in care au fost inmormantati enoriasii pana la sfarsitul secolului 19, s-a construit cu sprijinul bisericii, de catre un comitet din care facea parte parintele Eugen Barbulescu, o gradinita de copii. Conditia pusa de biserica si acceptata de autoritati a fost ca dupa patruzeci de ani sa revina totul inapoi la biserica.
Daca acestea formeaza un ansamblu armonios ce cuprinde :
- biserica, locas de inchinare pentru toti enoriasii tineri si batrani
- gradinita de copii
- scoala pentru formarea intelectuala a tineretului
inaintasii au preconizat, pentru a intregi acest complex si un camin de batrani pentru care Sf. Arhiepiscopie si-a dat acordul prin 1937, dar nu s-a putut realiza. Poate ca acum in 2007 – 2008 se va implini si acest gand si se va ridica si acest camin pentru care primarul sectorului are toata dragostea sa-l vada, iar arhitectul Al. Tataru, enorias al bisericii, a depus o munca uriasa ca sa alcatuiasca dosarul necesar construirii acestui camin.
Daca la inceputul acestui veac de existenta a bisericii Sfantul Silvestru au existat doi oameni inimosi care au faurit aceste locuri minunate – este vorba despre preotul Chiriac Bidoianu si primarul de atunci al Capitalei Ion Procopie Dumitrescu – in aceasta implinire de veac de existenta a bisericii au existat, dupa voia lui Dumnezeu, alti doi oameni inimosi si minunati prin care s-a restaurat biserica si toate cele din jurul ei, este vorba despre parintele Constantin Galeriu si de primarul de sector 2 al Capitalei, Neculai Ontanu.
Parintele Galeriu, numele cu care il stie toata lumea, a trecut in vesnicie in 10 august 2003 si a fost ingropat langa streasina bisericii pentru a o sprijini pe mai departe pentru a fi mereu folositoare crestinilor si datatoare de mangaiere si sprijin sufletesc.
Daca numele de Sf. Silvestru il avea « mahalaua » aceasta inca la zidirea primei biserici in 1743 fara sa se poata spunecu certitudine de unde ii vine numele, acum biserica are o particica din moastele Sf. Silvestru papa al Romei in vremea imparatului Constantin cel Mare, pe vremea cand Biserica lui Hristos era « UNA ».
Aceste sfinte moaste au fost aduse de la Roma de Prea Fericitul intru pomenire Patriarhul Teoctist care le-a primit in dar pentru biserica noastra in cardul unei slujbe din catedrala Sf. Ioan Lateran din Roma, la data de 11 octombrie 2002 si au fost depuse in biserica noastra in cardul unei slujbe patriarhale la 3 noiembrie 2002.
Acum suntem la capatul unui veac de existenta a unei biserici monumentale prin care atatea generatii au trecut si si-au inaltat rugile catre Bunul Dumnezeu.
Pe firul vremii si al rugaciunii se intalnesc toti cei care au fost cu cei de astazi si cu cei ce vor veni si in bucurie sufleteasca aduc multumire si lauda lui Dumnezeu.
Amin.
Preot Paroh Nicolae Ioan Bordasiu
