Biserica Ortodoxa Romana Arhiepiscopia Bucurestilor

Biserica Sfântul Silvestru

București

Programul liturgic al săptămânii 21 - 27 iunie 2020

                                  Reguli generale pentru programul liturgic în perioada stării de alertă, după 17.06.2020

1.    Slujbele, în general, se vor săvârși în interiorul bisericii; în interiorul bisericii vor putea intra un număr limitat de credincioși, în așa fel încât să se păstreze o distanță de 2 m față de ceilalți credincioșii, exceptându-i pe membrii familiei cu care se locuiește în aceeași casă. Membrilor unei familii chiar li se recomandă să stea apropiați unul de celălalt pentru a se economisi spațiu. Toți credincioșii care intră în biserică trebuie să-și dezinfecteze mâinile și să poarte mască. Cei care nu mai au loc în biserică, vor asculta slujba de afară respectând distanța de 1,5 m față de ceilalți credincioși. Pentru aceștia de afară, un preot va ieși periodic pentru a le primi pomelnicele. Rugămintea este ca cei care participă la slujbă în biserică, în următoarele două duminici să asculte slujba de afară, în așa fel încât toți credincioșii să aibă posibilitatea să ajungă și în interiorul bisericii la slujbă, în această perioadă în care numărul celor care pot intra înăuntru este restricționat!

2.    În intervalele orare în care nu sunt slujbe și în care biserica este deschisă, credincioșii pot intra pentru închinare și rugăciune individuală, doar purtând mască și respectând distanța de 2 m față de ceilalți credincioși, precum și celelalte măsurile impuse de starea de alertă.

3.    Pentru Taina Spovedaniei, Taina Împărtășaniei și rugăciuni la diferite trebuințe fiecare credincios va lua legătura cu preotul său duhovnic pentru a se programa în afara intervalelor orare în care sunt programate slujbe, spre a se evita aglomerările de persoane. 

21 D

Duminica a doua după Rusalii: a Sfinților Români

8.15

9.45

Utrenia                                       (Dezlegare la pește)

Sfânta Liturghie / Predica: Pr. Alexandru Gherasim

 

22 L

8.00-13.00 și 15.00-20.00

Biserica este deschisă                (Dezlegare la pește)

 

 

23 M

8.00-13.00 și 15.00-20.00

Biserica este deschisă

 

(†) Nașterea Sf. Mare Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)

† Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava

18.00

Vecernia cu Acatistul Sf. Ioan Botezătorul

 

24 M

8.15

9.45

Utrenia                                       (Dezlegare la pește)

Sfânta Liturghie / Predica: Pr. Alexandru Gherasim

 

25 J

8.00-13.00

Biserica este deschisă

 

26 V

8.00-13.00

15.00-20.00

Biserica este deschisă                                                                                                                                                 

 

27 S

8.30

9.30

17.00

Utrenia                                       (Dezlegare la pește)

Sfânta Liturghie urmată de slujba Parastasului

Vecernia