„Să aveți pace divină și inima-n lumină, în lumina cea neînserată a Sfintei Treimi”
„Toată viaţa Părintelui Galeriu şi, mai ales, activitatea sa misionară rămâne pentru noi ca o făclie de Paşti, care ne ajută să înţelegem mai bine taina şi bucuria Învierii noastre, a neamului românesc şi a lumii întregi. Este foarte mare nevoie să avem cât mai multe astfel de făclii de Paşti, adică să vezi într-o persoană cum taina bucuriei, taina comuniunii cu Hristos, se transmite ca lumină în jurul persoanei respective şi această lumină antrenează în bucurie şi alte persoane.”, spunea Prea Fericitul Părinte Daniel într-un interviu acordat pr. Ciprian Apetrei.
În această strălucire harică l-au cunoscut oamenii pe Părintele Galeriu: ca preot exemplar, milostiv, iscusit în duhovnicie și înflăcărat în predică, ca mărturisitor neobosit al Adevărului, ca teolog profund sau în alte ipostaze ale dăruirii sale către semeni.
Putem spune că viața sa a urmărit îndeaproape împlinirea unui cuvânt pe care îl rostea adesea ca un îndemn pentru ceilalți, dar și pentru sine: „Omul se realizează prin trei dimensiuni: prin propria lui zidire după chipul lui Dumnezeu, prin opera sa, și prin urmași: fii sau ucenici”. Drumul Părintelui prin această lume a fost, în toate aceste dimensiuni, un urcuș exemplar din treaptă în treaptă, în împreună-lucrare cu Pronia dumnezeiască. „Nimic nu e întâmplător, totul e proniator”, spunea tot el.
Biografia părintelui Galeriu (numele de buletin: Costachi Galeri) începe odată cu înfăptuirea României Mari. S-a născut la 21 noiembrie 1918[1], în satul Răzeși, comuna Răcătău, județul Bacău, fiind al cincilea copil al lui Neculai și al Elisabetei Galeri. Din copilărie s-a arătat plin de credință și dornic de cunoaștere, așa încât prin învățătorul satului a venit îndemnul de a fi trimis la Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman. A excelat în toți anii de studiu (1930-1938). A urmat apoi Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în 1942 cu lucrarea de licența Îndumnezeirea Omului (nota 10 și „Magna cum laude”) sub îndrumarea lui Nichifor Crainic. Este perioada cea mai intensă de formare, prin ucenicia pe lângă marii profesori ai vremii – și nu ne referim doar la teologi –, dar și prin lucrare. A fost cântăreț și secretar de redacție al săptămânalului Ortodoxia, condus de părintele Toma Chiricuță, la biserica Zlătari, dar a condus timp de 2 ani și o trupă studențească de teatru religios ce activa în cadrul asociației „Frățiorii Domnului Iisus Hristos”, înființată de pr. Gh. Gheorghiu și de gazetarul Gh. Lungulescu la parohia Dobroteasa[2].
Războiul i-a influențat decisiv viața. N-a mai putut urma doctoratul plănuit cu Nichifor Crainic la Berlin și s-a căsătorit în 1943 cu Argentina Cristina, născută Vărgatu, cu care a avut 4 copii: Narcis Nicolae, Rodion, Ciprian Laurențiu și Serafim. A început slujirea de preot în satul Podu Văleni, comuna Poenarii Burchii, județul Prahova (1943-1947), restaurând biserica din sat (cu ajutor și din partea militarilor germani din zonă). A slujit apoi la biserica Sfântul Vasile din Ploiești (1947-1973), până când vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian l-a adus preot duhovnic la Institutul de Teologie Universitar din București și slujitor la biserica Sfântul Silvestru, biserică de care numele său rămâne legat în conștiința tuturor și care îi străjuiește mormântul în care i-a fost așezat trupul pe 13 August 2003.
Conștiința responsabilității față de chemarea preoțească era vizibilă până în cele mai mici detalii ale înfățișării și comportamentului său: purta permanent (inclusiv acasă) haina preoțească, barba mare, îngrijită, cu privirea ageră și răscolitoare, dar totdeauna caldă și iubitoare, fiind atent la nevoile celor din jur, gata să-și dăruiască timpul și puținul celui care-i cerea. Exemplaritatea sa va fi fost unul dintre motivele pentru care vrednicul de pomenire, Patriarhul Teoctist l-a numit încă din ianuarie 1990 Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, funcție pe care a ocupat-o până la mutarea sa la cele veșnice.
MĂRTURISITORUL. În perioada plină de încercări a comunismului, Dumnezeu a dăruit României multe lumini călăuzitoare pentru păstrarea credinței. Părintele Galeriu a fost una dintre ele, o lumină care a crescut și a fost în cele din urmă așezată în centrul cetății Bucureștilor. Toată viața și activitatea sa au fost o slujire mărturisitoare a Ortodoxiei. „Bucuria este în adevăr”, spunea adesea. Încă din anul 1945, în conferința Misiunea noastră, susținută la o ședință a Uniunii Preoților Democrați, secția Prahova, găsim o critică fundamentală a propagandei materialist-ateiste: „Trebuie a se ști că într-o societate fără morală domnește haosul; iar o morală socială sau naturală, nu valorează mai mult decât un searbăd paliativ. Materia vie – cum mărturisesc oamenii de știință – se reduce la două instincte: nutriția și reproducția, cele două necesități ale ei. Întreg spectacolul groaznic al vieții pământești e pricinuit de războiul pentru satisfacerea acestor nevoi. O morală bazată pe materie, nu va fi decât luptă, teroare, tiranie, măcel. Numai spiritul ne scoate din sălbăticie, egoism, cruzime, din materie.”[3] Această critică este însă dublată de un imperativ al asumării vocației preoțești, pe care îl va resimți de-a lungul întregii sale slujiiri: „Oamenii au devenit mai răi și timpurile mai grele pentru că Biserica a încetat să mai fie mama și școala mulțimilor. Poate purtăm și noi vină. Am părăsit-o mulți dintre noi și am devenit lumești. Învățăm fără a trăi. Pentru ca lumea să vină iar după noi, trebuie ca sublimul și profunzimile învățăturilor divine, să le turnăm în tiparele vieții noastre, în așa fel încât să fim niște Hristoși ai vremurilor noi. Și atunci chiar Dumnezeu ne va asculta mai mult, iar lumea fără a mai fugi de noi, ne-ar privi ca pe cei mai de preț dintre oameni”[4].
Tot în anul 1945 a fost numit preot misionar. În această calitate, a străbătut satele din Prahova, participând la hramuri, slujind și predicând. Exista o sete a oamenilor pentru cuvântul lui Dumnezeu. La biserica Sfântul Vasile se adunau Duminică seara pentru Vecernie și cateheză foarte mulți credincioși de toate vârstele din oraș și din județ. Regimul a considerat aceste adunări ilegale. A fost motivul celei de-a doua detenții politice a Părintelui, între 16 august 1952 și 26 octombrie 1953 (prima fusese între 7 august și 7 septembrie 1950). În cursul acesteia, după trecerea prin mai multe penitenciare, a fost trimis în lagărul de muncă de la Valea Neagră - Peninsula.
Perioada slujirii la biserica Sfântul Vasile a fost cea a afirmării Părintelui Galeriu ca slujitor, predicator, și păstor de suflete. Era preotul tuturor. Dar, personalitatea sa prin excelență dialogală, dublată de erudiție și de harul iubirii şi înţelepciunii dumnezeieşti, a început încă de atunci să atragă și elita intelectuală a vremii. Academicianul I. A. Bassarabescu și actorul Toma Caragiu, sunt doi dintre interlocutorii săi din acea vreme.
O dată cu mutarea în București, lucrarea Părintelui s-a desfășurat la cote tot mai înalte. Biserica Sfântul Silvestru a devenit un reper al rezistenței prin credință. Predicile și catehezele sale erau o chemare către Adevăr adresată tuturor. Nicolae Steinhardt, Ștefan Nenițescu, Edgar Papu, Dinu Pillat, Ioan Alexandru, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, A. I. Ghilia au găsit în Părintele Galeriu un interlocutor cu inimă deschisă dublată de cultură temeinică și înțelegere duhovnicească. Mai mult decât orice, cuvintele lui erau oneste, mărturiseau un crez autentic, scrijelit în inima sa, căci erau rodul căutării asidue a răspunsurilor la marile întrebări pe care niciodată nu le-a ocolit. Dacă spre sfârșitul vieții putea să-și provoace auditoriul îndemnând: „Puneți întrebări, căci nu aveți voi întrebări câte răspunsuri am eu!”, o putea face sprijinindu-se pe harul lui Dumnezeu dar și pe propria sa viață: „Fără a cunoaște religiile lumii, sistemele filosofice care s-au născut… n-am avut liniște. Numai în felul acesta ai capacitatea să alegi și să te alegi în propria ta menire, în propriul tău destin. Pentru că n-ai liniște până când nu te simți în Adevăr”[5].
Acest dialog al său cu oamenii de cultură și de știință a continuat după Revoluția din Decembrie 1989 într-o dinamică explozivă. Părintele Galeriu a ieșit și în lume pentru a mărturisi. Era prezent la dezbateri televizate sau la radio, umplea la refuz amfiteatrele și sălile din București și din țară ținând conferințe sau cursuri de istoria religiilor, în care arăta tuturor frumusețea Ortodoxiei. Sfânta Treime pe Care o mărturisea îi dăruia răspunsuri, putere, răbdare, dragoste, și îl făcea să prețuiască pe cel ce căuta cu sinceritate și sete adevărul. Spunea: „Ar trebui știut, o dată mai mult, că în nici un domeniu al existenței nu se poate realiza, înfăptui o operă autentică fără această simbioză între munca științifică pentru adevăr și sfințenia vieții pentru adevăr”[6]. În același duh a organizat și la biserica Sfântul Silvestru o serie de întruniri intitulate „Conștiințe în slujirea cu iubire a Adevărului”, la care au fost invitate să conferențieze personalități din toate domeniile culturii și științei: Ilie Bădescu – sociolog, Alexandru Caragea – fizician, Aron Jinaru – economist, Dragoș Pâslaru – economist, Valerică Cimpoca – fizician, Marius Spiridon – economist, Sorin Dumitrescu – pictor, Emil Silvestru – geolog, Ana Bal – economist, Mircea Baldovin – prof. religie, Paul Caravia – filosof, Varujan Vosganian – politician, Cristian Comănescu – economist, H.R. Patapievici – scriitor, Ioan Pintea – preot, Toader Paleologu – politolog, Dumitru Sandu – sociolog.
TEOLOGUL. Această așezare a sa permanentă în pridvorul Ortodoxiei în așteptarea-chemare a trecătorului n-ar fi fost posibilă fără competența sa teologică extraordinară. Se simțea în largul său în Exegeza biblică, în Patristică, în Istoria Bisericii Române sau Universale, sau chiar a Religiilor, Liturgică sau Pedagogie. Studiile și articolele tipărite sau comunicările de la diverse congrese sau simpozioane la care a participat sunt elocvente în acest sens[7]. Ca profesor, a fost titularul catedrei de Omiletică și Catehetică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București între 1977-1994, conducând doctorate până în anul 2002. A avut, de asemenea, colaborări cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgoviște, unde a predat Teologie Fundamentală (1995-2001) și cu Universitatea Ecologică din București, unde a predat Istoria Religiilor.
Părintele Galeriu s-a simțit îndeosebi atras de Teologia Dogmatică și Fundamentală. Teza sa de doctorat, susținută în 1969, dar tipărită abia în 1973, dă mărturie despre așezarea sa temeinică în acest domeniu al teologiei ortodoxe. Jertfă și Răscumpărare este o lucrare de referință de o concizie uimitoare. Pr. prof. D. Stăniloae, aflat în comisia de doctorat afirma: „la fiecare pagină nou și totuși ortodox”. Alegem pentru încheiere acest fragment din concluziile tezei sale de doctorat: „Taina lui Hristos, taina Crucii şi a Învierii devine taină a fiecărui creştin săvârşită de Sfântul Duh în Biserică. Această taină din veci, determină structura jertfitoare şi pascală a Bisericii şi creştinul o trăieşte cu toată viaţa lui în toate Tainele, culminînd în Euharistie, care profetic anticipează Parusia Domnului. Trăieşte anume acea „μεταβολή”, adică prefacerea în Duhul, trecerea de la trupesc la duhovnicesc, după itinerariul Domnului Care a fost răstignit în trup şi a înviat în Duh. Aşa cum noi nu putem înţelege o operă fără să ne integrăm universului spiritual al autorului, tot așa nu ne putem trăi inteligibil destinul fără această mutaţie în Duhul, adică în universul spiritual al propriei noastre obârşii. Aceasta înseamnă după Scriptură, a „umbla în Duhul”. Jertfa care a dus la Înviere ne poate călăuzi şi pe noi la unitatea Bisericii ca şi la slujirea lumii, a marii familii umane.”[8]
Pr. Dr. Cristian Galeriu
[1] Data de 23 noiembrie este cea trecută în actele oficiale, reprezentând data declarării nașterii la Primăria din localitate. După mărturia Părintelui, nașterea s-a petrecut pe 21 noiembrie, ziua Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului.
[2] Cu Părintele Galeriu între Geneză și Apocalipsă, Convorbiri realizate de Dorin Popa, București, Ed. Harisma, 2002, p. 108.
[3] Pr. Constantin N. Galeriu, Misiunea noastră, Uniunea Preoților Democrați, Secția Prahova, București, 1945
[4] Ibidem.
[5] Cu Părintele Galeriu între Geneză și Apocalipsă, p. 67.
[6] Ziarul ZIUA, 8 Septembrie 2001.
[7] Oferim aici o listă selectivă. Studii și articole: Iubirea dumnezeiască și Judecata din urmă (Ortodoxia, 1959, nr. 2, p. 179-195), Pronie, Har și Libertate după Teofan, fostul Episcop de Vladimir (Ortodoxia, 1959, nr. 3, p. 398-413), Mitropolitul Filaret al Moscovei, ca teolog (Ortodoxia, 1960, nr. 2, p. 212-239), Taina nunții (Studii Teologice, 1960, nr. 7-8, p. 484-499), Rabindranah Tagore, poet și filosof indian (Glasul Bisericii, 1961, nr. 5-6, p. 465-477), Mahathma Gandhi – spiritualitatea creștină și problemele vremii (Glasul Bisericii, 1962, nr. 9-10, p. 965-981), Sensul creștin al pocăinței (Studii Teologice, 1967, nr. 9-10, p. 674-690), Problemele actuale în religiile creștine (Ortodoxia, 1975, nr. 4, p. 717-742), Autocefalia BOR, retrospectivă istorică și aniversarea a 90 de ani de la proclamarea oficială (Glasul Bisericii, 1975, nr. 11-12), Slujirea preoțească după Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție (Studii Teologice, 1977, nr. 1-2, p. 5-14), Învățătura creștină despre Sfânta Cruce și cinstirea ei (Ortodoxia, 1978, nr. 3, 497-512), Ortodoxia și Mișcarea Ecumenică – aspecte teologice actuale, (Studii Teologice, 1979, nr. 9-10, p. 611-635), Preoția ca slujire a Cuvântului (Ortodoxia, 1979, nr. 2, p. 294-312), Taina Mărturisirii (Ortodoxia, 1979, nr. 3, p. 485-498), Complementaritatea valorilor spirituale potrivit Dogmei de la Calcedon (Ortodoxia, 1980, nr. 3, p. 355-365), Maica Domnului «Povățuitoare» (Ortodoxia, 1980, nr. 3), Iconomia Duhului Sfânt în slujirea lumii (Mitropolia Banatului, 1980, nr. 4-6, p. 239-246), Concepția ecumenică a P.F. Patriarh Iustin (Mitropolia Olteniei, 1980, nr. 3-6), Cinstirea Sfintelor Moaște (Mitropolia Banatului, 1980, nr. 10-12, p. 635-651), Mărturisirea dreptei credințe prin Sfânta Liturghie (Ortodoxia, 1981, nr. 1, p. 23-40), Sfințirea timpului, ziua de odihnă – ziua Învierii (Ortodoxia, 1981, nr. 2, p. 156-175), Sinodul II Ecumenic și învățătura despre Duhul Sfânt (Studii Teologice, 1981, nr. 3-4, p. 386-408), Tudor Vladimirescu, lupta pentru dreptate și echitate socială (Glasul Bisericii, 1981, nr. 5-6), Înțelesurile Sfintei Cruci (Ortodoxia, 1982, nr. 2, p. 181-195), Viața, plenitudinea și unitatea ei (Studii Teologice, 1983, nr. 5-6,), Mântuitorul Iisus Hristos, Învățătorul nostru suprem (Ortodoxia, 1983, nr. 1, p. 34-61), Slavă lui Dumnezeu și pe pământ pace (Studii Teologice, 1983, nr. 5-6, p. 317-328), Cunoașterea lui Hristos în Duhul Sfânt (Studii Teologice, 1983, nr. 9-10, p. 673-681), Netemeinicia milenarismului (Ortodoxia, 1984, nr. 1, p. 57-71), The Structure of Sacrifice (trad. de Luminița Niculescu, în St. Vladimir’s Theological Quaterly, vol. 30, no. 1, 1986, p. 43-66), Vocația pascală a creației (Ortodoxia, 1989, nr. 1), Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu (Studii Teologice, 1991, nr. 1), Revelație și Educație (Revista Pedagogică, 1993, nr. 3), articole de specialitate, tâlcuiri la rugăciunea Tatăl nostru, Fericiri, pericope evanghelice duminicale în cotidiene: „România liberă”, „Ziua”, „Cotidianul” ș.a.; conferințe, referate și comunicări: în calitate de delegat al Patriarhiei Române: Complementaritatea valorilor spirituale după dogma de la Sinodul IV, Calcedon (Dialogul Ortodox-Reformat, Budapesta, oct. 1979), Slujirea femeii în Biserica Ortodoxă (Congresul Ortodox din insula Rhodos, 1988), Ortodoxia și problema admiterii femeii la preoție (Dezbaterea Ecumenică organizată de Institutul „Constanza Scelfo Barberi” cu tema „Femeia și Preoția”, Palermo, 1989), Opțiuni fundamentale în dialogul actual dintre credincioși și societate (Simpozionul „A time for change” organizat de Biserica Romano-Catolică din Anglia, Mănăstirea benedictină Ampleforth-York, 1990); participări la Săptămâna Liturgică Anuală la Institutul Saint-Srge din Paris: Rânduiala voturilor monahale (1987), Primește odorul acesta și-l păstrează pe el… (1995), Sacrificiul în operele reprezentative ale culturii române (1996), Schimbarea la față a lui Hristos – transfigurare a creației (1997), Sacramentul fratelui în Iisus Hristos (1998); participări la conferințele anuale organizate de Mitropolia și Facultatea de Teologie din Salonic: Părintele ceresc – izvorul Dumnezeirii și al iubirii (1992), Fidelitatea Bisericii Ortodoxe față de Iisus Hristos, certitudine a învierii noastre divine (1993);
[8] Pr. Constantin Galeriu, Jertfă și Răscumpărare, ed. HARISMA, București, 1991, p. 281-282.