Părintele Adrian Argintariu s-a născut la data de 12 martie 1981, ca fiu al lui Gheorghe şi Rodica, în Municipiul Oneşti, Judeţul Bacău. A urmat clasele I-VIII la Şcoala Generală Nr. 8, din Oneşti. Între anii 1997-2002 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Oraşul Huşi, Judeţul Vaslui.
În data de 6 septembrie 2002 a fost admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”. Între anii 2002-2006 a frecventat cursurile de zi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, din cadrul Universităţii Bucureşti. În anul 2006 a obţinut Licenţa în Teologie cu lucrarea „Preot Profesor Doctor Constantin Galeriu. Specificul comunicării în activitatea omiletică şi misionară”, sub îndrumarea Părintelui Profesor Doctor Vasile Gordon.
Din anul 2003, luna Septembrie a rămas definitiv cântăreţ la Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti, până la data de 9 Aprilie 2007 când a fost hirotonit întru diacon pe seama acestei biserici. In data de 2 Ianuarie 2015, zi de sarbatoare a hramului Sfintei Biserici, a fost hirotonit intru preot, continuandu-si slujirea la aceasta biserica.
Din anul 2006 luna Septembrie a urmat cursurile de Master din cadrul Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian” din cadrul secţiei „Pastoraţie şi viaţă liturgică”, pe care le-a absolvit în anul 2008 susţinând teza de dizertaţie cu titlul: „Specificul comunicării în slujirea omiletică şi misionară". Este căsătorit si are două fiice.