Un loc primitor de bătrâni

26-Noiembrie-2014

La aproape o lună de la sfinţire şi la doar câteva zile de la deschiderea oficială, am mers la Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru“, Protoieria Sector 2 Capitală. Este unul din aşezămintele sociale ale Bisericii puţin cunoscut, dar de mare interes şi de utilitate publică, având în vedere profilul activităţii sale.

Preotul Alexandru Gabriel Gherasim, parohul Bisericii „Sfântul Silvestru“ şi coordonator al Centrului rezidenţial construit în imediata vecinătate a sfântului locaş, spune că acest aşezământ social „este un vis mai vechi al slujitorilor şi al membrilor consiliilor parohiale care s-au succedat în timp, un vis din perioada interbelică, chiar imediat după Primul Război Mondial, după cum apare în documentele din arhiva parohiei. După anul 1945, a fost mai greu ca biserica să întreprindă o astfel de acţiune. Imediat după 1989, ideea a revenit în atenţie; pe vremea aceea parohul Bisericii «Sfântul Silvestru» era părintele profesor Constantin Galeriu. Abia în anul 2007 s-a început realizarea documentaţiei pentru construire, iar construcţia propriu-zisă a început în 2008. Clădirea a fost terminată în anul 2010“. Aşezământul a fost construit integral din fondurile alocate de Primăria Sectorului 2, edilul Neculai Onţanu fiind cel care a urmărit, pe tot parcursul derulării proiectului, buna realizare a acestuia.

Centrul rezidenţial de pe lângă Parohia „Sfântul Silvestru“ din Capitală a fost sfinţit anul acesta, la 26 octombrie. Slujba a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, şi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Aşezământul are o capacitate de 53 de locuri. La momentul vizitei noastre erau cazaţi câţiva vârstnici şi urmează ca de la 1 ianuarie şi din primăvara anului viitor să vină şi alţii, înscrişi deja pe o listă de aşteptare. Condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească un beneficiar pentru a fi admis în cămin vizează: starea de sănătate a acestuia, mai exact să se deplaseze pe propriile picioare şi să nu aibă nevoie de asistenţă permanentă. Uşa este deschisă bătrânilor din Bucureşti şi din împrejurimi. Contribuţia beneficiarilor este de 1900 lei/loc în cameră dublă cu baie proprie.

„Administrarea serviciului social revine Asociaţiei «Sfântul Silvestru», care este organizată şi lucrează pe lângă parohie. Aşadar, funcţionarea cu toată organizarea se face prin grija bisericii şi din fondurile sale (tot ceea ce ţine de dotări, obiecte inventar) şi prin contribuţia fiecărui beneficiar pentru tot ceea ce ţine de utilităţi şi de plata salariilor pentru personalul deservent“, adaugă coordonatorul Centrului rezidenţial „Sfântul Silvestru“.

Singurătatea este împovărătoare

Părintele Alexandru Gabriel Gherasim este un apropiat al vârstnicilor. În cei şapte ani de când slujeşte la Parohia „Sfântul Silvestru“ a avut ocazia să se întâlnească şi să vorbească deseori cu astfel de persoane. Preotul spune că nu atât sărăcia şi bătrâneţea ar fi împovărătoare pentru bătrâni, cât mai ales singurătatea.

Experienţa părintelui paroh în domeniul social se întinde pe o periodă îndelungată şi a început în străinătate, după cum explică: „La începutul preoţiei mele, am slujit cinci ani în Germania, într-o parohie românească, în oraşul Offenburg, nu departe de Strasbourg, unde eram la studii. Cei mai mulţi români de acolo erau la vârsta de pensionare sau trecuţi de această etapă. Unii dintre ei locuiau în centre rezidenţiale, cum este şi al nostru. Când am ajuns într-un astfel de cămin, mi-am dat seama că e altceva decât ce aveam în vremea aceea în România. Era ca un hotel în care mergi în vacanţă. În mentalitatea celor mai mulţi români, a-ţi aduce un bătrân într-un astfel de centru, oricât de bine organizat ar fi, este un fel de abandon. Greşit! Aici, bătrânul este adus la mai bine. Poate fi văzut ori de câte ori familia doreşte să-l vadă şi există convingerea că este supravegheat zi şi noapte, hrănit, îngrijit.“

„Sunt mulţumit sufleteşte“

După ce traversăm câteva încăperi spaţioase ale aşezământului pentru persoane vârstnice şi rămânem câteva minute în capela „Sfântul Ierarh Nicolae“ (un spaţiu de rugăciune special construit pentru bunicuţi), ne întâlnim cu domnul Iordan Stanciu, de 83 de ani. Binevoitor, acceptă dialogul şi se arată bucuros să împartă o vorbă cu noi, chiar şi o glumă bună, menită să destindă atmosfera şi să risipească cenuşiul rece al zilei de noiembrie în care ne-am cunoscut. În camera sa luminoasă şi îngrijită, domnul Iordan locuieşte singur. Soţia i-a murit înainte de a se bucura împreună de o bătrâneţe liniştită. Regretă pierderea consoartei, căreia îi vorbeşte privind o fotografie. De altfel, această amintire, câteva cărţi religioase şi altele de rugăciuni, un raft de haine şi o mână de iconiţe sunt toată agoniseala cu care bătrânul a venit la Centrul rezidenţial „Sfântul Silvestru“. Restul bunurilor se află în locuinţa personală din Bucureşti, în care a trăit o viaţă împreună cu familia sa, pe care a întreţinut-o din munca de inginer metalurgist. Pasionat de profesia pe care a practicat-o, domnul Iordan scoate dintr-un dulap un „Dicţionar al specialiştilor în ştiinţa şi tehnica românească“ în care este menţionat numele domniei sale şi, de asemenea, prezintă un certificat care atestă o specializare în China sinonimă cu masteratul de la noi.

Optimist şi dornic de a fi o companie plăcută pentru musafirii săi, domnul Stanciu povesteşte despre clipele frumoase petrecute în studenţie. Unii dintre colegi i-au rămas prieteni pe viaţă şi se întâl-neşte cu ei cel puţin o dată pe an.

„Despre acest centru am aflat din ziarul dumneavoastră. Am venit pentru că acasă nu avea cine să vadă de mine. Sunt aici de când soţia mea era grav bolnavă, acasă. A murit de puţină vreme. E bine că aici am cu cine vorbi, merg la biserică, citesc, mă uit la televizor. Sunt mulţumit sufleteşte şi recunoscător pentru îngrijirea de care mă bucur. Mai bine de atât nu cred că se poate. În definitiv, rămân un om optimist“, încheie domnul Iordan Stanciu.

 

Articol semnat de Raluca Brodner, apărut în ziarul Lumina, Miercuri, 26 noiembrie 2014

 

Galerie imagini: