Crucea plutește în sacralitate
Și marmora caldă respiră eteric...
Îmi pare că-n jur e-un sobor îngeresc
Cu foșnet de aripi și cântec de taină.
Mai stăruie-n suflet râvnita chemare
A glasului ce duhovnicește cuvântă...
Limpezind fântâna dragostei în adâncuri,
Ruguri sacre aprinzând
În ale sufletelor noastre altare.
În jurul mormântului plâns și umbrit
De salcia-n ram unduios despletită,
Cel ce vibra ca un clopot în noaptea-nvierii
Între pământ și ceruri...reverberează.
Doamne, nestinse fi-vor de-a pururi
Ardoarea și setea de iubire divină,
Inspiratul cuvânt de jertfă și slavă,
Ce numai prin har și grație sfântă
Poate în suflet ca-n rai să-nflorească.
Vasile Mustață, Stihuri Silvestrene – versuri, Ed. Asa, București, 2007 p. 14