Biserica Ortodoxa Romana Arhiepiscopia Bucurestilor

Biserica Sfântul Silvestru

București

Procesiune cu sfintele icoane în Duminica Ortodoxiei

08-Martie-2014

Lumina Ortodoxiei

img

Preoţi şi credincioşi sunt aşteptaţi să participe Sâmbătă, 8 Martie, şi Duminică 9 Martie 2014, la procesiunea „Lumina Ortodoxiei” din Parcul bucureştean „Grădina Icoanei”. ,,Icoana - fereastră spre Dumnezeu” este titlul generic al manifestărilor religioase şi culturale care se vor organiza în Duminica Ortodoxiei la Parohia ,,Biserica Icoanei” din Bucureşti.

Evenimentul va debuta de Sâmbătă seară, după Slujba Vecerniei, cu o procesiune cu icoane în jurul Parcului „Grădina Icoanei”, în perimetrul străzilor Arthur Verona şi Alexandru D. Xenopol. Evenimentul este organizat de Protoieria Sector II Capitală, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi cu sprijinul Primăriei Sectorului 2.

Biserica Icoanei - Parcul “Grădina Icoanei”

Bucureşti, Str. Icoanei nr. 12, sector 2

Iată programul acestor manifesrări religioase:

SĂMBĂTĂ 08.03.2014

17.00 -18.30

•          Slujba Vecerniei la Biserica Icoanei.

18.30 -19.30

•           Procesiunea Lumina Ortodoxiei. Se pleacă cu lumânări aprinse, din curtea Bisericii Icoanei spre Parcul Grădina Icoanei, în următoarea ordine: Sfânta Cruce, Toaca de lemn, ripide, steaguri bisericești, preoți cu lumânări aprinse, militari cu torțe aprinse. Traseul va fi în jurul Parcului.

DUMINICĂ 09.03.2014

10.00-12.00

•           Sfânta Liturghie la Biserica Icoanei sau pe un podium amenajat în fața Bisericii

12.00-13.30

•           Deplasarea spre Parcul Grădina Icoanei, unde se vor uni cu credincioșii tuturor parohiilor care participă la procesiune.

13.30 – 14.45 Pelerinaj Icoana – fereastră spre Dumnezeu se va desfășura în jurul parcului Gradina Icoanei, în următoarea ordine: Sfânta Cruce, Toaca, ripide, steaguri bisericești, icoane mari purtate pe baldachin, preoți cu Sfânta Cruce de binecuvântare în mână, îmbrăcați cu epitrahil și felon, credincioși cu icoane în mâini.

            Se înconjoară Parcul Icoanei ca și la procesiunea din seara precedentă, cu opriri și rostiri de ectenii.

14.15-15.00

•          Slujba de sfințire a icoanelor purtate de credincioși, de către Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericirii Sale.

           Rostirea Mărturisirii de Credință (Crezul).

           Alocuțiunea rostită de domnul primar Neculai Onțanu.

           Cuvânt de folos rostit de Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericirii Sale.

15.00-15.15

•          Revenirea credincioșilor în curtea Bisericii Icoanei și încheierea manifestării.

În încheierea festivităţii, participanţii vor rosti – Mărturisirea de credinţă CREZUL

 

VĂ AŞTEPTĂM SĂ MĂRTURISIM ÎMPREUNĂ

 

Diac. Argintariu Adrian