Biserica Ortodoxa Romana Arhiepiscopia Bucurestilor

Biserica Sfântul Silvestru

București

Programul liturgic al săptămânii 17 - 23 mai 2020

                        Reguli generale pentru programul liturgic din primele două săptămâni ale stării de alertă

1.    Începând din 16 mai 2020 slujbele se vor săvârși în afara bisericii, credincioșii putând participa purtând mască și respectând distanța de 2 m față de ceilalți credincioși, cu excepția membrilor familiei cu care locuiesc în aceeași casă. Membrilor unei familii chiar li se recomandă să stea apropiați unul de celălalt pentru a se economisi spațiu;

2.    În intervalele orare în care nu sunt slujbe și în care biserica este deschisă, credincioșii pot intra pentru închinare și rugăciune individuală, de asemenea purtând mască, respectând distanța de 2 m față de ceilalți credincioși, precum și celelalte măsurile impuse de starea de alertă;

3.    Pentru Taina Spovedaniei, Taina Împărtășaniei și rugăciuni la diferite trebuințe fiecare credincios va lua legătura cu preotul său duhovnic pentru a se programa în afara intervalelor orare în care sunt programate slujbe, spre a se evita aglomerările de persoane.

17 D

Duminica a 5-a după Paşti: a Samarinencei

8.15

9.45

Utrenia

Sfânta Liturghie / Predica: Pr. Cristian Galeriu

 

18 L

8.00-13.00 și

15.00-20.00

Biserica este deschisă

 

 

19 M

8.00-13.00 și 15.00-20.00

Biserica este deschisă

 

 

20 M

8.00-13.00

15.00-17.30

Biserica este deschisă                   Dezlegare la pește

†) Sf. Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena              

18.00

Vecernia și Acatistul Sf. Împ. Constantin și Elena

 

21 J

8.15

9.45

Utrenia

Sfânta Liturghie / Predica: Diac. Mihail Cozariu

Slujba Parastasului

 

22 V

8.00-13.00 și 15.00-20.00

Biserica este deschisă                    Dezlegare la pește

 

23 S

11.00

17.00

Slujba Parastasului

Vecernia