Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Serviciul Cultural din cadrul Comitetului Parohial al Bisericii Sfântul Silvestru a iniţiat organizarea unei serii de patru conferinţe, pe teme propuse de credincioşii nelipsiţi de la programele catehetice din această biserică, şi în special de tineri. Temele propuse sunt: Poezia închisorilor comuniste, Viaţa duhovnicească – cum o putem dobândi, Familia creştină azi. Între experiment şi împlinire şi Taina vindecării.
În prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, 17 noiembrie, la orele 18.00, în biserica parohială a avut loc conferinţa cu tema Poezia închisorilor comuniste. Invitații serii au fost Domnul Demonstene Andronescu poet, fost deținut politic în perioada 1952-1964, ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani, și monahul Moise Iorgovan viețuitor în obștea Mănăstirii Oașa din județul Alba, mult mai tânăr, însă preocupat de acest subiect, pentru care a ostenit mai mulţi ani strângând mărturii pe care le-a înregistrat, scris şi filmat.
La acestă întâlnire, pe lângă slujitorii și enoriașii Bisericii Sfântul Silvestru, au participat și numeroși credincioși veniți din toate colțurile Bucureștilor pentru a fi împreună la un moment plin de emoție, încât biserica a devenit aproape neîncăpătoare.
Prezentarea a fost structurată pe două părți. Prima parte a debutat cu un cuvânt al Părintelui profesor Nicolae Bordașiu, și el trecut prin temnițele comuniste, ajuns acum la venerabila vârstă de aproape 90 de ani, care ne-a introdus în „atmosfera în care s-a născut această literatură nouă. O literatura a suferinței și-a nădejdii, o literatură a bucuriei sufletești, pentru că toți cei care au fost în închisoare au avut înainte de toate credința în Dumnezeu și apoi credința în neamul nostru românesc. Și dacă ne bucurăm astăzi de această formă de libertate a gândului, mai ales, este pentru că Dumnezeu a ascultat rugăciunea miilor și zecilor de mii care au fost după gratii”.
După acest moment introductiv, timp de aproximativ jumătate de oră, a fost vizionat un film realizat de Părintele Moise, în care au fost prezentate mărturii cutremurătoare ale unor foști deținuți politici despre temnițele comuniste. Alături de domnul Demonstene Andronescu, am avut prilejul de a o vedea pe doamna Aspazia Oțel Petrescu una dintre româncele care a pătimit în închisorile comuniste (1948-1962), pe domnul Eugeniu Dimitrică și alţi câţiva deținuţi politici. Au pătimit mult pentru crezul lor, pentru dragostea de Dumnezeu, de neam, au pătimit și pentru faptul că au zâmbit unui gând, unei amintiri sau în urma unei glume spuse în șoaptă, după cum mărturisea poetul Demonstene Andronescu. Dar alături de rugăciunea către Dumnezeu, poezia a fost pentru ei și pentru mulți alții hrană şi cuminecătură, precum şi un refugiu al sufletului împotriva celor ce au căutat să-l pervertească sau să-l sugrume.
În debutul celei de-a doua părți a întâlnirii, Părintele Moise a indicat celor prezenți câteva repere biografice ale domnului Demonstene Andronescu. Născut la 3 decembrie 1927, în comuna Câmpuri, judeţul Vrancea, tânărul Demostene Andronescu urmează studiile medii şi superioare la Bucureşti; în 1952 absolvea Facultatea de Istorie, dar nu i s-a permis să-şi susţină licenţa decât în 1969. Între 1952 şi 1964, cu o întrerupere de doar cîteva luni, este deţinut politic, trecând pe la Jilava, Gherla şi Aiud de unde s-a eliberat cu ultimul lot de deţinuţi politici. Alături de cei doi mari corifei ai poeziei închisorilor, Radu Gyr (1905-1975) şi Nichifor Crainic (1889-1972), Demostene Andronescu rămâne una dintre vocile lirice cele mai pure şi mai reprezentative ale închisorilor politice din România, care se află încă în această viaţă. La cei 86 de ani ai săi, mărturisește cu emoție că i-a iertat pe cei care l-au supus la chinuri în această lungă perioadă de detenție.
Întâlnirea cu poetul Demostene Andronescu s-a petrecut sub semnul împărtășirii. Împărtășire de emoție artistică, împărtășire de trăire artistică și de pătimire fecundă, care a rodit acest suflu salvator: poezia; salvator din ghearele disperării și ale însingurării, salvator din mrejele trădării și ale compromisului și, în același timp, adierea altei vieți nepământene în care disperarea și trădarea, frica și moartea nu mai sunt. Pentru el „poezia închisorii a devenit rugăciune, a fost un remediu, un mijloc prin care duceam o viață spirituală activă”. A scris în acest timp de chin și zbucium sufletesc peste două sute de poezii dintre care „cu o sută am ieșit cu ele întregi afară, foarte puține având nevoie de retușuri pe ici pe colo”. Toate aceste poezii au fost adunate într-un volum intitulat Peisaj lăuntric, ce a văzut lumina tiparului în anul 1995, la Sibiu.
Muza care l-a inspirat pe poetul Demonstene a fost carcera, locul unde fiorul morții te pătrunde în întreaga ființă, locul de unde nu știai dacă vei mai apuca să vezi lumina zilei: „cele mai multe poezii le-am scris la izolare, locul de unde puteam să vagabondez cu gândul pe unde voiam”.
Torționarii doreau ca „bandiții să simtă trecerea fiecărei clipe ca pe o lovitură de bici”.
Și totuși cum au rezistat?! Prin Moarte și Înviere. Au murit în fiecare noapte pentru a învia în fiecare zi, au făcut experiența învierii în mijlocul morții:
„Și de învii în zâmbetul de azi
E c-ai murit în lacrima de ieri”.
Doar nebunia mărturisirii a putut birui lașitatea compromisului, care nu însemna altceva decât moarte sufletească. „Dacă i se pare cuiva că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înțelept” (1 Cor. 3, 18). Starea lor era o echilibristică a sufletului la limita dintre nebunia înțeleaptă și înțelepciunea nebună: „Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii acesteia?” (1 Cor. 1, 20). Și această stare s-a revărsat din preaplinul ei în poezie mărturisitoare:
„Nebun, da sunt nebun, dar lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă...
Căci cei cuminți n-ar face rod niciunii
De n-ar muri în locul lor nebunii”. (Nebunul)
De acum rămâne doar strigătul mut către Dumnezeu:
„Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvășească și să o răstoarne
Ca un berbec să ia pământu-n coarne
Și-acestui veac să-i surpe temelia”. (Unde-s nebunii?)
La finalul conferinţei Părintele paroh Alexandru Gherasim a ținut un scurt cuvânt despre însemnătatea acestei întâlniri, îndemnându-i, mai ales pe tinerii de azi, să fie următori ai curajului şi demnităţii celor care au pătimit în temniţele comuniste fără a se lăsa înfrânţi: „pentru că ce le-a folosit celor care au făcut compromisuri, ruşinându-se şi chiar lepădându-se de Hristos şi de semeni, dacă şi-au pierdut sufletul?! Comunismul şi temniţele sale sunt un capitol de istorie pe care-l considerăm încheiat, însă asaltul potrivnicilor lui Dumnezeu continuă sub alte forme, mult mai perfide, căci mereu «diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită» (1 Petru 5, 8)”. Apoi, le-a mulţumit celor doi invitați pentru cuvintele pline de hrană duhovnicească, rugându-i să mai poposească în mijlocul credincioşilor Parohiei Sfântul Silvestru și cu alte ocazii.
Diac. Adrian Argintariu